Mai multe sectoare din industria prelucrătoare au fost introduse în lista domeniilor eligibile pentru finanţare

Autor: Mihaela Pascari 11.11.2016
Mai multe sectoare din industria prelucratoare au fost introduse în lista domeniilor eligibile pentru finanţare prin Programul Operaţional Re­gional 2014-2020 - Sprijinirea creării şi extinderii capacităţilor a­vansa­te de producţie şi dezvoltare a serviciilor de către Ministerul Fon­du­rilor Europene şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
 
Necesitatea extinderii listei cu domeniile eligibile pentru finanţare a fost semnalată de Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM) în urma cu circa o lună, printr-o scrisoare deschisă adresată celor două instituţii, cu scopul corectării deficienţelor în alocarea fondurilor nerambursabile.
 
„Extinderea sectoarelor economice eligibile pentru primirea de sub­venţii prin intermediul finanţarilor europene nerambursabile con­tri­­buie la limitarea riscului de cheltuire ineficientă a fondurilor publice şi la potenţarea impactului aşteptat ca urmare a utilizării instru­men­te­lor structurale în procesul de dezvoltare a mediului de afaceri şi a IMM-urilor“, au spus reprezentanţii Patronatului Investitorilor Autohtoni. Ei mai spun că este necesară o încurajare a investiţiilor în do­meniile aferente industriei prelucrătoare, evaluate prin prisma po­ten­ţia­lului de a genera valoare adăugată, prin departajarea lor în cadrul evăluării tehnico-financiare, prin acordarea unor punctaje supli­mentare în funcţie de indicele de competitivitate al respectivelor industrii calculate la nivel european.