Grupul german Siemens a vrea să îşi listeze divizia de sănătate de 15 mld. dolari

Autor: Ştefan Stan 11.11.2016

Grupul german Siemens a anunţat joi că plănuieşte să îşi listeze la bursă divizia de sănătate de 15 miliarde de dolari, într-o mişcare ce sugerează dorinţa companiei de a-şi consolida divizia de bază a business-ului, de automatizări, software industrial şi energie, scrie Reuters. Gigantul a raportat o creştere a veniturilor în T4 din anul fiscal cu 20%.

Anunţul legat de listare, împreună cu rezultatele peste estimări, au reuşit să îi facă pe investitori să uite de precauţia legată de scăderea comenzilor din fabrici în T4, şi a dus la creşterea acţiunilor Siemens cu 4,3%, la maximul ultimilor 5 ani. Acţiunile Siemens se tranzacţionau joi cu 109 euro, compania având o capitalizare de piaţă de 92,57 miliarde de euro.

Acţiunile Siemens au fluctuat în ultimii cinci ani, minimul fiind atins pe 1 iunie 2012, când acţiunile companiei au scăzut la o valoare de 64,85 euro/acţiune.