Merkel şi Trump au discutat despre continuarea parteneriatului dintre Germania şi SUA

Autor: Mediafax 11.11.2016

Georg Streiter, purtătorul de cuvânt al Guvernului german, cel care a făcut declaraţiile în privinţa conversaţiei telefonice dintre cei doi lideri, nu a oferit detalii în privinţa duratei convorbirii sau alte subiecte care au fost abordate.

Angela Merkel va avea joi o întrevedere în Berlin cu preşedintele Barack Obama, pentru a discuta despre acordul de liber schimb dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană, a adăugat Steriter.

Miercuri, cancelarul Germaniei l-a felicitat pe Donald Trump pentru victoria în scrutinul prezidenţial din SUA, dar a atras atenţia că opţiunea poporului american îi va conferi viitorului lider de la Casa Albă o responsabilitate mare la nivel global.