Decathlon deschide al doilea magazin din acest an şi ajunge la o reţea de 19 magazine

Autor: Cristina Bellu 30.11.2016

Retailerul francez de articole spor­­tive Decathlon, a inaugurat la Focşani cel de-al doilea magazin deschis de companie în acest an.

Astfel, reţeaua retailerului ajunge la un număr de 19 magazine în ţară, dintre care patru se află în Capitală, restul fiind amplasate în principalele oraşe ale ţării.

“În acest an am deschis două noi magazine, ambele în zona Moldovei, în Bacău şi în Focşani. Obiectivul nostru este acela de a face sportul accesibil cât mai multor persoane, iar cu fiecare deschidere suntem mai aproape de a îndeplini această misiune. Totodată, suntem încurajaţi în acest demers şi de faptul că avem reacţii pozitive din întreaga ţară, de la clienţi fideli care aşteaptă să venim mai aproape de ei”, a declarat Alex Domşa, director de expansiune, Decathlon România.