Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis: ASF poate cere intrarea în faliment a Carpatica Asig

Autor: Mediafax 06.12.2016

Instanţa supremă a decis luni res­pin­gerea contes­ta­ţiei formulate de DNA privind revocarea măsurii pre­ventive constând în interdicţia iniţierii pro­cedurilor de dizolvare şi lichidare dis­pusă faţă de compania de asigurări Car­patica Asig, astfel că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) poate cere falimentul societăţii.

„Respinge ca nefondată con­tes­ta­ţia formulată de Parchetul de pe lângă Înal­ta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direc­ţia Naţională Antico­rup­ţie împotriva dis­­poziţiei privind revo­carea măsurii pre­­ventive constând în interdicţia ini­ţierii procedurilor de dizolvare şi lichi­dare dispusă faţă de inculpata SC Car­pa­tica Asig. S.A., cuprinsă în încheierea din data de 21 noiembrie 2016 pronun­ţa­tă de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Secţia penală, în dosarul nr. 2827/2/2014. în baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea prezentei cauze rămân în sarcina statului“, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă.