Cât costă să cumpăr acţiuni de 10.000 de lei de la un broker?
Autor:
Liviu Popescu
08.12.2016
Un investitor care vrea să achiziţioneze acţiuni de 10.000 de lei de la un broker plăteşte un comision de tranzacţionare de 0,7-0,8%, adică 70-80 de lei dacă face acest lucru online, iar dacă tranzacţia se face asistat, adică cu ajutorul direct al brokerului, se poate ajunge la un comision chiar şi de 2%, potrivit informaţiilor transmise de casele de brokeraj la solicitarea ZF.
Investitorii care îşi aleg prima dată casele de brokeraj prin care să realizeze tranzacţii pe bursa de la Bucureşti trebuie să fie atenţi la nivelul costurilor pe care le implică tranzacţionarea acţiunilor sau alte costuri impuse de broker, dar şi la diversele servicii pe care aceştia le pot pune la dispoziţia clienţilor. Prin intermediul BT Capital Partners, un investitor care alege să cumpere acţiuni de 10.000 de lei va plăti un comision de 60 de lei, în timp ce în cazul Intercapital, comisionul ajunge la 70 de lei, adică 0,7% din valoarea tranzacţionată.