Dacia ridică ştacheta: angajaţii vor primi un bonus de Crăciun de peste 900 de lei. "Aceste beneficii trebuie puse în conexiune şi cu aşteptările generaţiilor viitoare, de exemplu «Millennialşii», pentru care fidelitatea faţă de companie este percepută diferit."
„Aceste cheltuieli au reprezentat prime de Paşti, tichete cadou, prime de participare la profitul companiei, de vacanţă, tichete de masă, masă caldă gratuită pentru operatorii platformei de la Mioveni, transport subvenţionat, bilete de tratament, diverse ajutoare, dar şi alte beneficii stipulate în contractul colectiv de muncă Automobile Dacia”, au explicat reprezentanţii companiei.
De asemenea, salariul mediu brut realizat de operatorii Dacia la zece luni 2016 este de 4.907 lei (peste 3.400 de lei net), în creştere cu 4% faţă de anul trecut. Venitul total include salariul de bază, vechimea, orele suplimentare şi primele.
Alte beneficii pe care le primesc angajaţii Grupului Renault mai numără asigurarea medicală sau reduceri la anumite cumpărături precum telefonie mobilă, case de editură, servicii bancare, formări culturale şi educaţionale.
„Ansamblul de beneficii, fie ele materiale sau educaţionale, contribuie la viaţa şi confortul angajaţilor. În acelaşi timp, aceste beneficii trebuie puse în conexiune şi cu aşteptările generaţiilor viitoare, de exemplu «Millennialşii», pentru care fidelitatea faţă de companie este percepută diferit”, au spus reprezentanţii companiei.
Grupul Renault România reuneşte pe plan local întregul lanţ de activitate, de la proiectarea automobilelor la producţie de maşini, cutii de viteze, vânzare şi centru logistic. Anul acesta, Dacia a scos la bătaie 500 de poziţii deschise, iar pentru anul viitor reprezentanţii companiei spun că vor continua cu programele de stagiu, dedicate studenţilor şi masteranzilor.
Automobile Dacia, parte a grupului Renault, a avut o cifră de afaceri de 19,1 miliarde de lei anul trecut, în creştere cu 2% faţă de anul anterior, fiind cea mai mare companie din România după valoarea vânzărilor.
mihaela.pascari@zf.ro