Puţinele căi de urmat după respingerea de către preşedintele Iohannis a propunerii PSD-ALDE pentru desemnarea Sevilei Shhaideh ca prim-ministru

Autor: Iulian Anghel 27.12.2016

Ce este de remercat în scurta declaraţie a preşedintelui Klaus Iohannis prin care respinge propunerea desemnării doamnei Sevilei Shhaideh ca prim-ministru, este că refuzul nu este motivat.

„Am cântărit cu grijă şi am decis”, aceasta este justificarea preşedintelui care nu lămureşte însă nimic, dar cu care şeful statului a deschis o nouă linie pe frontul politic.

Prima consecinţă a respingerii primei propuneri pentru poziţia de prim-ministru venită de la PSD-ALDE: cel mai probabil nu vom avea un nou guvern înainte de Anul Nou, dacă nu cumva viitoare coaliţie de guvernare se răzgândeşte şi face astăzi sau mâine o nouă propunere care să fie trecută prin Parlament până la sfârşitul acestei săptămâni. Din 1992 încoace, de când alegerile se organizează cu regularitate în toamnă-iarnă, toate guvernele, începând cu guvernul Văcăroiu şi terminând cu guvernul Ponta, au fost instalate înainte de Anul Nou.

Suntem la o răspântie, dar drumurile de urmat sunt puţine:

1.    PSD-ALDE desemnează pe altcineva pentru poziţia de prim-ministru. Liviu Dragnea a spus însă, pe un ton ce nu suportă răzgândire, că Sevil Shhaideh este singura propunere şi, dacă preşedintele nu o acceptă, “ne vedem în altă parte”.

2.    În “altă parte” poate însemna Curtea Constituţinală sau “întoarcerea la popor”: un demers de suspendare a preşedintelui, urmat de un referendum pentru demitarea lui sau alegeri anticipare – acestea din urmă fiind însă extrem de greu de organizat.

Avem deschis un front politic şi, dacă PSD nu cedează, ne putem îndrepta spre o criză politică pentru că avem nevoie de un guvern cu depline puteri, nu de unul cu prerogative limitate, precum cel în funcţie aflat la final de mandat.

Nu este clar dacă avem de-a face cu un conflict juridic de natură constituţională între coaliţia care a format majoritatea parlamentar şi preşedinte, conflict care nu are precedent. Pentru că nu are precedent, nu este, de asemenea, clar cum va ajunge Curtea Constituţională să-l medieze, dar probabil că PSD va face acest lucru prin intermediul parlamentarilor săi, dacă va alege această cale.

Nu avem precedent, dar găsim ceva vag asemănător cu situaţia de azi în 2008, când preşedintele Traian Băsescu a refuzat să o numească pe Norica Nicolai ca ministru al justiţiei, cum solicitase premierul Popescu-Tăriceanu. Guvernul s-a adresat Curţii Constituţionale. Examinând articolul 85 din Constituţie care prevede modalitatea de numire a guvernului, Curtea a susţinut că preşedintele poate cere prim-ministrului, o singură dată şi motivat, să facă o altă propunere pentru un post vacant de ministru.

Să vedem ce spune art. 85 din Constituţie:

“(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.

(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea prim-ministrului, pe unii membri ai Guvernului.

(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.”

Pentru situaţia descrisă în al. 1 art. 85 din Constituţie, cel care propune preşedintelui o persoană care să fie apoi desemnată ca prim-ministru este partidul sau coaliţia care are majoritatea parlamentară. Pentru situaţia descrisă în paragraful 2, propunerea vine de la prim-ministru.

În 2008, Curtea s-a pronunţat cu privire la alineatul 2 al art 85, dar a luat în discuţie întreg articolul, inclusiv alineatul 1 care priveşte desemnare unui candidat pentru poziţia de prim-ministru şi numirea guvernului.

Iată ce spune decizia 98 din 7 februarie 2008.

“ (...) Curtea reţine următoarele:

“1. Art.85 din Constituţia României prevede trei cazuri în care Preşedintele României numeşte Guvernul sau numai pe unii membri ai Guvernului. În cazul prevăzut la alin.(1) numirea are loc pe baza votului de încredere acordat de Parlament în conformitate cu prevederile art.103 din Legea fundamentală, iar în cazul prevăzut la alin.(3), pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea prim-ministrului. Actul juridic în baza căruia Preşedintele României face numirile este Hotărârea Parlamentului, adoptată în condiţiile art.85 alin.(1), ale art.103 alin.(3) din Constituţie şi ale dispoziţiilor corespunzătoare ale Regulamentului şedinţelor comune ale Camerelor Parlamentului. Din textul Constituţiei rezultă că, în cazurile prevăzute la alin.(1) şi (3) ale art. 85, numirea de către Preşedintele României a miniştrilor este un act de executare a hotărârii Parlamentului şi de învestire, pe această bază, a miniştrilor, de către şeful statului. Hotărârea organului reprezentativ suprem al poporului român este un act obligatoriu, pe care Preşedintele nu l-ar putea refuza decât prin săvârşirea unor fapte grave de încălcare a Constituţiei.

Spre deosebire de reglementarea consacrată în art.85 alin.(1) şi (3) din Legea fundamentală, alin.(2) al aceluia şi articol prevede că <Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului>.

Interpretarea ad litteram a textului impune constatarea şi concluzia că, în acest caz, Preşedintele nu execută o hotărâre a Parlamentului, ci se află în situaţia de a decide el însuşi numirea unor miniştri, la propunerea prim - ministrului. Actul de decizie în această fază fiind prin definiţie un act de voinţă, este evident că Preşedintele are libertatea de a primi propunerea primului-ministru sau de a-i cere să facă o altă propunere.”

Ce reţinem de aici? Cu referire la alineatul 1 din art. 85, Curtea nu se face trimitere la actul unei “desemnări”, deşi alineatul îl consemnează, dar constatat că preşedintele este obligat să numească guvernul doar în situaţia în care acesta este validat de Parlament. În cazul propunerii pentru un ministru venită de la prim-ministru, aceasta nu este, spune Curtea, o decizie a Parlamentului, prin urmare “preşedintele are libertatea de a primi propunerea primului-ministru sau de a-i cere să facă o altăpropunere.” De ce nu ar funcţiona acest precedent şi în cazul propunerii de desemnare a unui premier? Pentru că aici diferă doar “solicitantul” – un partid sau o coaliţie în cazul al. 1 şi un prim-ministru în cazul alineatului 2. Pentru că, dacă Curtea spune că preşedintele poate cere o altă propunere, alegerea fiind a sa, subliniază, de fapt, că preşedintele nu este o marionetă, iar instituţia prezidenţială nu este obligată să satisfacă orice cerere venită de la alte instituţii.

Evident, cele de mai sus sunt speculaţii, Curtea se va pronunţa, dacă se va ajunge acolo. Dar Curte mai spune ceva: preşedintele poate refuza motivat.

Klaus Iohannis nu a motivat respingerea propunerii PSD-ALDE pentru poziţia de prim-ministru. Trebuie să o facă în primul rând pentru cetăţeni şi abia în al doilea rând pentru Curtea Constituţională, dacă se va ajunge acolo.