Cota obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, redusă la 8,3% în 2017

Autor: Roxana Rosu 29.12.2016

Cota obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi, este in 2017 de 8,3% din consumul final brut de energie electrică, potrivit unei Hotărâri adoptate astăzi de Guvern.

Cota pentru anul viitor a fost stabilită de Executiv pe baza comunicării Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, astfel încât să nu aibă impact negativ în factura consumatorilor finali.

Pentru anul 2016, această cotă a fost stabilită la 12,15%, însă menţinerea acesteia şi pentru anul viitor ar fi condus, conform calculelor ANRE, la o creştere a impactului certificatelor verzi în factura consumatorilor finali cu 17 lei/MWh, aproximativ 5%.  

Actul normativ a fost supus analizei de Consiliul Concurenţei şi Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, obţinând punct de vedere favorabil.