Teodor Meleşcanu, ministru propus al Afacerilor Externe, vrea ca România să fie cea mai importantă putere politico-militară din sud-estul Europei

Autor: Gabriel Pecheanu 04.01.2017

În timpul dezbaterilor din timpul şedinţei comisiilor reunite de Externe şi pentru românii de pretutindeni, Teodor Meleşcanu a spus că, la alegerile prezidenţiale din 2014, când deţinea funcţia de ministru de Externe, a făcut tot ceea ce se putea pentru creşterea numărului românilor din străinătate care să voteze în cel de-al doilea tur.

"Am făcut to ceea ce mi-a stat în putinţă, fără a încălca în niciun fel legea, ca numărul de români care participă la alegeri să crească pentru a avea o idee foarte clară. În primul tur au votat la alegerile prezidenţiale 165.000 de oameni în secţiile din străinătate. În turul doi, datorită şi datorită măsurilor pe care le-am luat, au votat 325.000 de români, ceea ce înseamnă o creştere", a afirmat Meleşcanu, răspunzând întrebării unui parlamentar.

El şi-a prezentat obiectivele pe care ar urma să le aibă în calitate de şef al diplomaţiei româneşti.

"Din punctul meu de vedere,această audiere e mult mai simplă pentru toţi ceilalţi colegi. În materie de politică externă e vorba de o politică de consens naţional care trebuie să aibă continuitate şi coerenţă, scopul fiind promovarea intereselor fundamenltale ale României în contextul participării la NATO şi UE", a precizat Meleşcanu.

Meleşcanu a prezentat cele patru priorităţi ale sale, respectiv pregătirea preşedinţiei României la UE în 2019, revigorarea diplomaţiei tradiţionale bilaterale, reformarea şi modernizarea sistemului de protecţie a românilor din străinătate şi implicarea mult mai directă a MAE în diplomaţia economică, afirmând că obiectivul este ca România să devină cea mai importantă putere politică, economică şi militară din sud-estul Europei.

De asemenea, Teodor Meleşcanu a fost întrebat şi despre relaţiile României cu Ungaria, afirmând că are o obligaţie morală pentru dezvoltarea acestei, deoarece a negociat şi semnat în 1996 Tratatul de bază între România şi Ungaria, parteneriat care a fost unul dintre documentele importante, dar "a rămas din păcate la nivel de documente".

"Pentru mine politica externă a României... Eu o concep sub aspectul unor cercuri concentrice. Prima prioritate pentru mine sunt ţările vecine. Din păcate, la ora actuală relaţiile noastre cu vecinii nu sunt relaţii foarte bune sau aşa cum le-am dori noi. Până acum aveam o zicală: cel mai bun vecin al României este Marea Neagră. Nici măcar Marea Neagră nu mai este un bun vecin, prin militarizarea Crimeei şi prin schimbarea dramatică a echilibrului strategic în această zonă. În aceeaşi primă zonă intră Ungaria, Bulgaria, Serbia, Moldova şi Ucraina. Deci, sunt ţări vecine. Pentru toate avem în programul de guvernare prevăzute foarte multe lucruri", a mai spus Meleşcanu.

Teodor Meleşcanu a mai afirmat că una dintre soluţiile pentru o mai bună conlucrare cu românii din străinătate va fi adoptarea unei legi privind diaspora, care să conţină mecanisme de sprijin pentru aceştia.