Comisarul european din partea Irlandei, Phil Hogan: Revenirea la o "frontieră irlandeză închisă", probabilă, dacă Marea Britanie părăseşte piaţa comună

Autor: Mircea Olteanu 09.01.2017

Provincia britanică Irlanda de Nord va reprezenta singura frontieră terestră a Marii Britanii cu UE după ce Regatul Unit va părăsi Blocul Comunitar. Liderii de la Londra, Dublin şi Belfast au declarat că doresc să evite revenirea la o frontieră închisă, care ar include controale vamale şi posturi de pază.

"În mod clar, Brexit este o problemă şi va deveni şi mai dezordonată", a declarat Hogan pentru cotidianul Irish Independent.

Oficialul european şi-a mai exprimat speranţa că UE va reuşi să convingă Londra în ceea ce priveşte o poziţie comună pentru insula Irlanda prin care să se păstreze accesul liber între cele două state şi care predatează aderarea lor la UE.

Anul trecut, May a comunicat că va declanşa negocierile oficiale de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeana până la finalul lunii martie.