Cod galben de ger în toată ţara până joi dimineaţă

Ziarul Financiar 11.01.2017

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi seară, o nouă atenţionare cod galben de ger, valabilă pentru toate judeţele ţării, începând de marţi seară până joi dimneaţă.

Avertizarea este valabilă până joi, 12 ianuarie, la ora 10.00.

Meteorologii avertizează că vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în cea mai mare parte a ţării. Astfel, minimele nocturne se vor situa în general între -17 şi -10 grade, iar maximele diurne vor fi negative.

În paralel, este valabil până miercuri la ora 15.00 şi codul portocaliu de viscol, vizate fiind judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău şi Vrancea. Totodată, şi judeţele Constanţa şi Tulcea se află sub cod portocaliu de viscol până miercuri la ora 08.00.