Altex dublează suprafaţa închiriată în depozitul logistic P3 Bucharest

Autor: Bogdan Alecu 13.01.2017

Altex, una dintre primele cinci com­panii antreprenoriale din România şi cel mai mare retailer de produse electro­cas­nice, IT&C şi multimedia din România, a semnat un nou contract de închiriere pen­tru un depozit de 15.000 mp în P3 Bu­charest, cel mai mare parc logistic din România. Prin acest acord, Altex îşi dublează suprafaţa hub-ului logistic.

Altex mai ocupă un spaţiu de 15.500 mp într-o hală existentă din parc, iar odată cu semnarea noului contract, acesta se extinde la un total de 30.000 mp. Altex, companie controlată de Dan Ostahie, are 2.000 de angajaţi şi deţine peste 90 de magazine în cele mai im­por­tante oraşe din România.