Antibiotice Iaşi investeşte într-o nouă secţie de producţie pentru creme, unguente şi geluri: „Creştem producţia cu 30% ca să trimitem mai mult la export“

Autor: Mirabela Tiron 20.01.2017

Cremele, unguentele şi gelurile produse de Antibiotice Iaşi reprezintă 40% din piaţa locală şi 35% din vânzările companiei la export.

Ioan Nani, directorul general al producătorului de medicamente Antibiotice Iaşi, unul din cei mai mari jucători de pe piaţa de profil, spune că anual ies de pe porţile fabricii 60 de milioane de cutii de medicamente, din care 35-40% sunt produse topice (creme, unguente, geluri, ovule), iar în acest an compania va investi 2,5 milioane de euro pentru dezvoltarea acestei secţii.

„Avem în total un buget de investiţii de 5 milioane de euro, din care jumătate va merge către o linie nouă de producţie de unguente, creme, geluri (produse topice), iar restul către echipamente pentru modernizarea altor fluxuri. Suntem bancabili, atractivi încă, atâta timp cât nu ne asfixiază taxa de clawback“, a declarat pentru ZF Ioan Nani.

Cremele, unguentele, gelurile produse de Antibiotice Iaşi reprezintă 40% din piaţa locală şi 35% din vânzările companiei la export. Prin creşterea capacităţii de producţie cu 30% în urma investiţiei pe care o va face compania în acest an volumul trimis la export va creşte. „Investim în domeniul în care avem tradiţie, pe produse topice lucrăm din 1960, în urma investiţiei ne vom complia la normele internaţionale din toată lumea“, a spus Nani.