Davos: Internetul 5G este „începutul celei de-a patra revoluţii industriale“

Autor: Bogdan Cojocaru 20.01.2017
Tehnologia bazată pe internet mobil din generaţia 5G marchează „începutul celei de-a patra revoluţii industriale“, a afirmat la conferinţa Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveţia, directorul executiv al celei mai mari companii telecom din Turcia. Tehnologia 5G poate sprijini dezvoltarea pieţei a ceea ce se numeşte „Internetul Tuturor Lucrurilor“ (Internet of Things - IOT), „milioane, poate chiar miliarde de dispozitive conectate prin internet, a spus pentru CNBC Kaan Terzioglu, CEO al Turkcell.

Compania sa are o capitalizare de piaţă de 23 de miliarde de dolari. În timp ce tehnologia 4G a revoluţionat partea civilă a pieţei, 5G va remodela spaţiul industrial. „Aceasta va fi platforma care va lega împreună miliarde de dispozitive.“ Turkcell lucrează la dezvoltarea tehnologiei 5G din 2013, iar recent a finalizat un test în parteneriat cu Ericsson folosind internet din generaţia următoare. Terzio?lu nu a spus când 5G ar putea ajunge pe piaţa largă, dar unii jucători din industria de profil au sugerat 2018 ca an limită. Compania sud-coreeană de telecom KT a anunţat că vrea să lanseze o reţea 5G la jocurile olimpice de iarnă din 2018 de la Pyeongchang. Mai toţi producătorii mari de telefoane mobile investesc în tehnologie 5G.