Filmul celor două săptămâni care au împărţit energia în câştigători şi învinşi: cum s-a întors piaţa împotriva celor mai abili pariori

Autor: Roxana Petrescu 23.01.2017

În timp ce traderii nu ştiu cum să-şi închidă poziţiile în faţa consumatorilor, producătorii trăiesc momente unice, energia electrică tranzacţionându-se la niveluri nemaiîntâlnite pe plan local.

Două săptămâni au fost sufi­cien­te pentru a împărţi clar piaţa de energie în două ta­bere, învingători şi înfrânţi. Mai mult, piaţa spot a energiei, seg­mentul preferat de cumpărători în de­tri­mentul contractelor pe termen lung, s-a trans­format dintr-un instrument de profit în coşmar.

Spre finalul săptămânii trecute, pe piaţa spot a bursei de energie electrică OPCOM, acolo unde „marfa“ se tran­zac­ţionează de pe o zi pe alta, preţul pe MWh ajunsese la 441,55 lei, un nivel istoric pe plan local. Creşterea preţului la energie a început din prima săptămână a anului, dar a avut un parcurs greu de imaginat odată cu intrarea în vigoare a codurilor de avertizare meteo instalate pe fondul unor temperaturi extrem de scăzute.

Cererea de energie a crescut rapid cu circa 14% în anumite zile faţă de perioada si­milară a anului trecut, termocentralele, cea mai scumpă sursă, lucrând la foc continuu pen­tru a satisface consumul apărut peste noapte.