Protest la Universitate faţă de proiectele privind graţierea şi modificarea codurilor penale

Autor: Radu Tutulan 24.01.2017

Protestatarii au venit cu pancarte pe care erau scrise mesaje precum "Ciuma roşie-PSD", "Statul de drept nu se negociază", "Penali nu speraţi, la pârnaie tot intraţi" sau "Domnia legii, nu domnia penalilor".

Oamenii s-au prins în Hora Unirii în jurul fântânii de la Universitate.

Duminică, aproximativ 15.000 de oameni au protestat în faţa Guvernului şi în faţa sediilor PSD şi ALDE. Oamenii s-au strâns la ora 17.00 la Piaţa Universităţii, unde, timp de câteva minute, a fost prezent şi şeful statului, Klaus Iohannis, apoi au mers în marş spre Guvern.