Producătorul mărcilor de cafea Doncafé şi Amigo: Social media reprezintă de mult timp al doilea canal de comunicare pentru noi şi câteodată chiar primul
Autor:
Bianca Dorobanţu
27.01.2017
Mediul online şi social media au devenit al doilea canal de comunicare pentru Strauss, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de cafea, în timp ce pentru anumite branduri sau campanii mediul online este cel mai utilizat mijloc de comunicare, a spus Marius Meleşteu, general manager Strauss South Central Europe, producătorul mărcilor de cafea Doncafé sau Amigo.
"Digitalizarea la Strauss a fost un process natural, atat în zona de business to business, cat şi în zona de business to consumer şi a venit ca urmare a nevoii de creştere a vitezei de lucru şi de scurtare a lanţului de decizie, pe de o parte, şi de schimbările în comportamentul consumatorilor, pe de altă parte", a spus Meleşteu. El nu a dat detalii despre bugetul alocat comunicării şi mediului online. Pe langă consolidarea imaginii companiei în ochii consumatorilor, strategia Strauss este de a folosi online-ul şi ca pe un canal de vanzare a produselor, digitalizarea fiind, astfel, implementată şi la nivel de business.