Avocatul Stan Tîrnoveanu de la Zamfirescu, Racoţi&Partners vorbeşte despre motivarea Curţii Constituţionale privind darea în plată a imobilelor: Creşterea cursului francului elveţian poate fi asociată la riscul supraadăugat şi să conducă la renegocierea creditelor
Evoluţia ascendentă după ianuarie 2015 a cursului francului elveţian (CHF) ca monedă de credit ar putea fi asociată celor menţionate în decizia Curţii Constituţionale la riscul supra-adăugat în cazul legii dării în plată a imobilelor şi ar putea fi un motiv întemeiat pentru renegocierea creditului, susţine Stan Tîrnoveanu, avocat asociat senior la Zamfirescu, Racoţi&Partners.
„În privinţa contractelor încheiate în CHF, părerea noastră este că instanţa constituţională a avut în vedere faptul că evoluţia ascendentă după ianuarie 2015 a cursului CHF ca monedă de credit ar putea fi asociată celor menţionate în decizie la riscul supraadăugat şi să conducă la renegocierea/ reamenajarea prestaţiilor. Cu alte cuvinte, ar putea fi un motiv întemeiat pentru renegocierea creditului“, a răspuns Tîrnoveanu pentru ZF.
Curtea Constituţională a publicat, în cele din urmă, în această lună, după o perioadă de aşteptare, motivarea deciziei referitoare la legea privind darea în plată a imobilelor, act normativ care a generat dezbateri intense în ultimul an şi reacţii contradictorii la nivelul întregii societăţi.