Primarul PSD al oraşului Cavnic renunţă la funcţii deţinute în partid: Nu sunt de acord cu OUG 13

Ziarul Financiar 03.02.2017

Primarul PSD al oraşului Cavnic, Vladimir Petruţ, a demisionat vineri din funcţiile deţinute în partid, arătând că el a susţinut întotdeauna ''statul de drept şi nicidecum ilegalităţile''. 

''Am luat decizia, de a renunţa la toate funcţiile deţinute în cadrul PSD MARAMUREŞ, având în vedere situaţia în care, trebuie să recunosc, că nu sunt de acord cu OUG 13/2017. Încă din momentul intrării mele în politică, am susţinut întotdeauna statul de drept şi nicidecum ilegalităţile, iar în momentul în care am fost ales ca primar al oraşului Cavnic, am promis cetăţenilor că voi respecta legea şi că voi fi alături de ei indiferent de situaţie. Am cunoscut în PSD şi oameni de valoare, serioşi şi de bună credinţă. Doresc să mulţumesc tuturor celor care au crezut în mine şi m-au susţinut în demersurile mele'', a scris primarul pe Facebook.

El era vicepreşedinte PSD Maramureş, preşedinte PSD Cavnic şi membru în Biroul Politic Judeţean.