Euroins a făcut profit de 5 mil. euro la 9 luni din 2016 după creşterea explozivă a tarifelor RCA. Pe tot anul 2016 asigu­ră­torul a vândut poliţe în va­loare de 198 mi­lioa­ne de euro

Autor: Anelis Baciu 08.02.2017

Explozia tarifelor pentru poliţele auto obligatorii (RCA) ca urmare a falimentelor Astra Asigurări şi Carpatica Asig a avut efecte pozitive asupra profitabilităţii Euroins, companie aflată în redresare financiară, în condiţiile în care asigurătorul a subscris un număr de poliţe similar cu cel din primele nouă luni ale anului trecut, dar mai scumpe.

Astfel, potrivit unui raport publicat de grupul bulgar Eurohold, acţionarul Euroins, asigurătorul din România a întregistrat un profit de 10,3 milioane de leva, echivalentul a 23 de milioane de lei (5 mil. euro) în perioada ianuarie-septembrie 2016.