Heineken a rămas fără director de marketing. Narcis Horhoianu a plecat din companie după trei ani

Autor: Dana Ciriperu 10.02.2017

Narcis Horhoianu, managerul care a deţinut poziţia de director de marketing al Heineken România, numărul doi în industria berii, a plecat din companie la sfârşitul lunii ianuarie, la trei ani de la preluarea mandatului.

Horhoianu, un manager cu experienţă de 20 de ani în industria bunurilor de larg consum era şi membru în comitetul executiv al Heineken România. Reprezentanţii Heineken nu au comunicat până la ora transmiterii acestei ştiri informaţii privind înlocuitorului lui Narcis Horhoianu şi nu au precizat nici compania în care a plecat fostul director de marketing al Heineken.

Înainte de Heineken, Narcis Horhoianu a lucrat 15 ani pentru Procter & Gamble, în funcţii de manager senior în cadrul departamenului de marketing. Ultima poziţie pe care a avut-o în cadrul Procter & Gamble a fost cea de marketing director – brand operations leader.