Costin Borc, fost vicepremier, revine în grupul CRH, dar la sediul din Amsterdam

Autor: Bogdan Alecu 14.02.2017

Costin Borc, fostul ministru al economiei şi vicepre­mier în guvernul condus de Dacian Cioloş, revine pe o func­ţie de conducere în cadrul CRH la nivel european, avand acum biroul în sediul central al companiei.

"Costin Borc este angajat al CRH şi are sediul în cadrul centrului nostru european din Amsterdam", au declarat în exclusivitate pentru ZF reprezentanţii CRH. El a renunţat la conducerea CRH Romania în noiembrie 2015 pentru a se alătura guvernului tehnocrat. Fostul vicepremier a avut con­trac­tul suspendat cu CRH, iar acesta a anunţat încă de atunci că la încetarea mandatului din guvern ar putea re­veni în cadrul companiei.

Din guvernul anterior şi Dragoş Pîslaru, fostul ministru al mun­cii, a revenit în consiliul de ad­mi­nistraţie al Taparo din Mara­mu­reş, al doilea cel mai important pro­ducător de mo­bilă din Roma­nia. El a mai de­ţinut această func­ţie între sep­tem­brie 2014 şi noiembrie 2015.