Dorin Oancea, Mediafax: De ce tot "zboară" elicopterele în jurul Guvernului
Titlul este doar o figură de stil, dar condensează cel mai bine numărul şi importanţa întâlnirilor dintre oficialii români, indiferent că se numesc Cioloş sau Grindeanu şi reprezentaţii unora dintre cele mai importante companii producătoare de elicoptere din lume.
În jocul momentului, România nu are cărţi prea bune, dar nici slabe de tot, şi depinde doar de priceperea cu care negociatorii vor plusa şi de mina pe care o vor arbora pentru a câştiga sau a pierde mâna.
Să privim un pic în jur: în nici trei decenii de la căderea Zidului Berlinului, sfârşitul Războiului Rece, de la "sfârşitul istoriei" omenirea s-a angajat în dispute de amploare, militare sau economice, se construiesc noi ziduri, se destramă alianţe, urcă în preferinţele publicului lideri extremişti, se acumulează tensiuni. Cu doar câteva zile în urmă un înalt oficial NATO vorbea de nevoia alocării, în cadrul parteneriatului, de sume suplimentare pentru nevoile militare ale statelor membre; discursul avea accentele impuse de ideile preşedintelui Trump, dar accentua de fapt ceea ce simte toată lumea, accentuarea tensiunilor geopolitice.
Pe urmă nevoia de înzestrare a armatei române: în urmă cu câteva luni o solicitare postată pe US Federal Business Opportunities (FedBizOpps) vorbea de faptul că România caută elicoptere din categoria CAS (close air support) care să poată fi folosite şi pentru transport sau misiuni medicale. La lista de cerinţe se calificau un număr de elicoptere produse de Airbus Helicopeters şi de Bell Helicopter, dar şi altele, mai puţine, produse de exemplu de Boeing. Publicaţia electronică IHS Jane's 360 avansa Bell OH-58D Kiowa Warrior drept cea mai potrivită opţiune.
O lună mai târziu,Bell Helicopter semna un memorandum de înţelegere cu IAR Ghimbav pentru asigurarea unui potenţial suport tehnic pentru AH-1Z Viper, un alt candidat care se încadrează în cerinţele forţelor armate române. Au urmat mai multe rânduri de întâlniri cu oficiali români, cea mai recentă fiind cea din 7 februarie, la care au participat premierul Grindeanu, oficiali Bell Helicopter şi ambasadorul american Hans Klemm.
La rândul lor, şi cei de la Airbus au acţionat. După ce au deschis anul trecut o fabrică nouă la Ghimbav, unde promit să producă modelul H215, la numai o săptămână după delegaţia americană un senior vice president pentru Europa al Airbus Helicopters se întâlnea cu premierul român, vorbind, cu această ocazie despre exemplul pe care ar trebui să îl dea România cumpărând elicopterele produse lângă Braşov.
Acum să privim din nou în jur. Bell Helicopter a semnat memorandumuri de înţelegere în Cehia, dotată cu elicoptere din perioada Pactului de la Varşovia. Ungaria vrea să îşi înnoiască flota de elicoptere ruseşti care şi-au atins durata de viaţă în 2012, iar Polonia vrea să înlocuiască 25 de aparate îmbătrânite.
Aceeaşi Polonie a stârnit furia francezilor în momentul în care, în octombrie anul trecut, a sistat negocierile cu Airbus pentru cumpărarea a 50 de elicoptere militare multirol, invocând interesul naţional. Polonezii au început negocieri cu Sikorsky, deţinută de Lockheed Martin, dar şi cu compania italo-britanică AugustaWestland.
Sikorsky Aircraft a semnat recent un contract, în valoare de 3,5 miliarde de dolari, cu Turkish Aerospace Industries, pentru începerea producţiei de elicoptere care urmează sa fie livrate forţelor de securitate turce.
În aprilie 2011, Sikorsky Aircraft s-a asociat cu Turkish Aerospace Industries, urmând ca la Ankara să fie produse 109 elicoptere sub licenţă Sikorsky, de tipul T-70 Black Hawk, care să fie livrate armatei turce, forţelor de securitate şi serviciilor de urgenţă. Contractul mai stipulează că producţia ar putea fi ridicată la 600 de aparate, care ar urma să fie exportate, a mai anunţat Turkish Aerospace Industries.
Cam asta ar fi imaginea, în mare şi în scriptele oficiale.