Aeroportul Henri Coandă în topul european al celor mai mari creşteri ale traficului aerian în 2016

Autor: Cristina Bellu 20.02.2017

Aeroportul Henri Coandă (Otopeni) a înregistrat anul trecut o creştere de peste 18% a traficului aerian, ocupând locul al patrulea la categoria aeroporturilor cu 5-10 milioane de pasageri pe an, după aeroporturile Berlin Schoenefeld, Larnaca (Cipru) şi Faro (Portugalia).

În acelaşi timp, aeroportul internaţional Aurel Vlaicu (Băneasa) s-a situat pe locul trei la nivel european, la categoria sub 5 milioane de pasageri pe an, cu o creştere de 121% a traficului aerian, după Oradea şi Iaşi.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (AIHCB) a înregistrat în anul 2016, pe cele două aeroporturi ale Capitalei, un număr record de 10,99 milioane de pasageri şi 120,7 mii de mişcări aeronave (aterizări şi decolări). Din total, pe AIHCB s-au înregistrat 10,98 milioane de pasageri şi 108,2 mii de mişcări de aeronave.

Evoluţia numărului de pasageri pe cele două aeroporturi depăşeşte tendinţa generală înregistrată la nivel european, de 5,1%. În plus, pe aeroporturile Capitalei s-a înregistrat o creştere substanţială a numărului de mişcări de aeronave, devansând şi la acest capitol trendul european, care a ajuns anul trecut la 3,2%. Astfel, anul trecut, numărul mişcărilor de aeronave pe aeroporturile din Bucureşti a crescut cu 11,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015.