Oana Truţă, Franklin Templeton Investment: Scenariul optimist este ca Hidroelectrica să se listeze la Bursă în 2017

Autor: Alina-Elena Vasiliu 21.02.2017

Hidroelectrica îşi doreşte ca, până la sfârşitul anului, să se listeze la Bursa de Valori Bucureşti, însă mai are de îndeplinit câteva condiţii, spune Oana Truţă, vicepreşedinte Franklin Templeton Investment.

„Din punctul nostru de vedere, scenariul optimist  este ca Hidroelectrica să se listeze în 2017, dar avem nevoie de un angajament real din partea guvernului. Acum există câteva condiţii care nu sunt îndeplinite: deciziile cu privire la selectarea consiliului de supraveghere şi a directoratului companiei, deciziile privind investiţiile cu funcţiuni energetice mai reduse (non-core investments), decizia privind structura de capital a companiei şi maximizarea preţului companiei la data listării”, a spus Oana Truţă, în cadrul ZF Power Summit, eveniment organizat de Ziarul Financiar.