Ioan Lungu, preşedintele AFEER, explică de ce a crescut preţul energiei electrice: „Ceea ce s-a întâmplat diferit faţă de anul trecut este că toţi aceşti factori care ar fi putut să influenţeze preţurile s-au întâmplat în acelaşi timp”

Autor: Roana Rotaru 21.02.2017
Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România, spune că preţul energiei a crescut semnificativ în luna ianuarie din cauză că, spre deosebire de alţi ani, toţi factorii care ar fi putut să inflenţeze preţurile au avut loc în acelaşi timp, respectiv creşterea consumul la nivel naţional şi regional, seceta, săderea debitului Dunării, dar şi alţi factori.
 
„Toţi factorii care au fost explicaţi mai devreme, consum mai mare, secetă, ce s-a întâmplat în regiune, ştirile alarmiste, sunt factori care s-au întâmplat toţi odată, în acelaşi timp, ceea ce a determinat o creştere mult mai mare faţă de anul precedent. Ceea ce s-a întâmplat diferit faţă de anul trecut este că toţi aceşti factori s-au întâmplat odată”, a subliniat Ioan Lungu.