Şofer român de TIR, arestat în SUA pentru transport de cocaină în valoare de 1,8 milioane de euro

Autor: Olimpia Nicolae 22.02.2017

Şoferul este din România, dar locuieşte în Canada.

Potrivit agenţilor Serviciului vamal şi de protecţie, acesta părea agitat în momentul în care a fost oprit pentru un control de rutină, în timp ce încerca să traverseze Ambassador Bridge pentru a ajunge în oraşul canadian, Ontario.

În urma percheziţiei, în camionul său au fost depistate aproximativ 67,8 kilograme de cocaină.

Suspectul susţine că nu a fost de faţă în momentul în care marfa a fost încărcată în camionul pe care-l conducea, acesta afirmând că el credea că transportă struguri şi smochine.

Românul riscă să fie acuzat de posesie de stupefiante cu intenţia de livrare.