Un club din Sectorul 4, închis din cauza neregulilor grave depistate; amenzi de peste 120.000 lei

Autor: Radu Tutulan 26.02.2017

"Acţiune de amploare în noaptea de sâmbătă spre duminică în cluburile şi barurile din Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti. Echipe ale Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 4, formate din inspectori ai Serviciului Control Comercial şi agenţi locali, au verificat cluburile care îşi desfăşoară activitatea pe raza Sectorului 4. În urma deficienţelor constatate, oamenii legii au aplicat amenzi în cuantum de 126 de mii de lei. Cele mai mari amenzi au vizat comercializarea produselor cu termen expirat , lipsa afişării preţurilor precum şi consumul de produse din tutun în incinta localurilor. Mai mult, pe lângă amenzile aplicate, pentru un club s-a dispus măsura complementară de suspendare a activităţii, ca urmare a neregulilor grave depistate", se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Sectorului 4, remis duminică MEDIAFAX.

Acţiunile vor continua în perioada următoare.