Piaţa office merge pe „stimulente“: scutiri de chirii sau amenajarea gratis, printre oferte

Autor: Alina-Elena Vasiliu 01.03.2017

Dezvoltatorii de birouri pun pe masa potenţialilor chiriaşi oferte din ce în ce mai îndrăzneţe pentru a-i convinge să încheie contracte în clădirile lor. Lunile scutite de chirie, reducerile de preţ sau contribuţiile la amenajarea birourilor sunt câteva dintre ideile cu care investitorii speră să-şi adjudece „locatari“ în imobilele lor.

„Nivelul chiriilor (pe piaţa de birouri – n. red.) a rămas relativ constant în ultimii ani, fiind susţinut de stimulente oferite chiriaşilor, precum luni de chirie gratis, contribuţii la amenajarea spaţiilor, reduceri ale chiriei pentru spaţiile de vânzare. În ceea ce priveşte valoarea, chiriile prime variază de la niveluri de 17-19 euro pe metrul pătrat pe lună pentru cele mai bune clădiri din Piaţa Victoriei la 14-16 euro/mp/lună în zona Barbu Văcărescu şi 10-12 euro/ mp/lu­nă în zonele periferice. Chi­riile medii pentru spaţiile secun­dare variază de la 12-14 euro/mp/lu­nă în zona centrală la 7-9 euro/mp/lună în zona periferică“, spune Florian Gheorghe, head of research în cadrul companiei de consultanţă imobiliară Activ Property Services.