Spitalul privat Sf. Constantin din Braşov vrea afaceri de 45,5 mil. lei în 2017, mai mari cu 22%: „Am avut peste 2.000 de intervenţii chirurgicale anul trecut“

Autor: Mirabela Tiron 03.03.2017

„Referitor la planurile de viitor, plani­ficăm deschiderea noului spital la jumătatea anului 2017, ceea ce va aduce cu sine atât o extindere din punctul de vedere al capacităţii, cât şi o diversificare a gamei de servicii me­dicale oferite“.



Spitalul Sf. Constantin din Braşov, care a fost deschis în 2011, contro­lat indirect de antreprenorul Mihai Miron (grupul Ropharma), a fina­lizat anul trecut cu afaceri de 37,3 mil. lei şi estimează în acest an încasări mai mari cu circa 22%.

„Pentru 2017 am bugetat o cifră de afa­ceri de 45,5 mil. lei“, a declarat pentru ZF Ca­me­lia Şamotă, directorul ge­neral al spitalului. Bra­şovul este al doilea pol din servicii me­dicale din ţară, după Capitală. În Braşov mai ac­tivează şi operatorii Hi­per­dia (reţea pre­luată anul tre­cut de Affidea) sau Clinicile Icco. La spi­talul Sf. Constantin se fac, pe lângă inter­ven­ţiile chirurgicale, şi consultaţii în ambulatoriu.

„În ceea ce priveşte numărul de pacienţi, anul trecut am avut aproape 3.000 de inter­nări pe spitalizare con­tinuă, peste 6.000 inter­nări pe spitalizări de zi, peste 2.000 intervenţii chirurgicale, peste 47.000 servicii medicale de ambulatoriu“, a spus ea.