Alina Dimitriu, EY: Asigurătorii au început să investească în programe de eficientizare financiară şi în tehnologie

Autor: Cristina Bellu 03.03.2017

Directorii financiari din sectorul asigurărilor consideră creşterea un imperativ al industriei, unul din cele mai importante roluri pe care îl au de jucat constând în sprijinirea business-ului prin furnizarea de informaţii clare, relevante şi la timp. În acest context, sarcina lor este de a echilibra noile standarde de contabilitate care urmează a fi implementate cu capacitatea de a introduce eficient noi modele operaţionale financiare, arată datelele unui studiu EY, care are la bază un sondaj la care au participat directori financiari din 60 de companii globale de asigurări.

Astfel, 74% dintre respondenţi consideră drept principală prioritate capacitatea de a furniza rapid şi integrat informaţii şi analize.

"Piaţa asigurărilor din România nu face excepţie, creşterea organică sau prin achiziţii şi parteneriate strategice este una dintre principalele preocupări ale conducerii companiilor. În acest context, anumiţi asigurători au început deja să investească atât în programe de eficientizare a funcţiei financiare cât şi în tehnologie. Aceasta le va permite nu doar conformarea cu noile standarde contabile şi cadrele multiple de raportare, ci şi facilitarea unui proces de decizie rapid si fundamentat.”, a spus Alina Dimitriu, Director Executiv, EY România.  

Studiul mai relevă că 48% dintre directorii financiari partipanţi la sondaj consideră importantă alinierea informaţiilor financiare, actuarile şi de risc, în timp ce 47% dintre respondenţi au spus că principala prioritate este atingerea unui grad ridicat de eficienţă prin simplificarea şi automatizarea proceselor.

În acelaşi timp, 41% dintre respondenţi consideră raportarea rapidă şi securizată ca pe o cerinţă cheie pentru furnizarea de informaţii relevante la timp, iar 33% spun că implementarea cerinţelor financiare şi de  reglementare reprezintă o preocupare de top.

Mai mult de jumătate dintre respondenţi reclamă faptul că bazele de date, sistemele, calendarele şi procesele nu sunt integrate. Cea mai mare provocare cu care se confruntă este lipsa unei platforme unice integrate care să fie capabilă să gestioneze tehnologii multiple în zonele de activitate de planificare şi contabilitate. O astfel de platformă ar îmbunătăţi programarea proceselor şi calitatea intrărilor şi ieşirilor de date.

În România, piaţa asigurărilor a atins, în primele nouă luni ale anului 2016, un nivel de 6,88 miliarde lei (prime brute subscrise), în creştere cu 12% faţă de intervalul similar al anului 2015, conform datelor comunicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Cumulată, valoarea primelor brute subscrise atât de către societăţile de asigurare, cât şi de către sucursale,se ridică la 7,37 miliarde de lei.

Creşterea pieţei din această perioadă a fost determinată de dinamica ascendentă a segmentului asigurărilor generale, care a înregistrat un avans de 14% faţă de primele nouă luni ale anului 2015, fiind susţinută şi de o evoluţie pozitivă a asigurărilor de viaţă (2%). În acest segment s-a constatat o orientare mai pronunţată către produsele de asigurare tradiţionale de viaţă şi către asigurările de sănătate (plus 36%), care a compensat scăderea volumului subscrierilor pentru asigurări de viaţă legate de fonduri de investiţii.