​Corecţiile ex-dividend duc acţiunile Fondului Proprietatea în jos cu 4,9%. Indicele BET scade cu 0,7%

Autor: Liviu Popescu 06.03.2017

Bursa de la Bucureşti scade la ora redactării acestei ştiri cu 0,7% în urma scăderii acţiunilor în ziua ex-dividend ale Fondului Proprietatea (FP), care are o pondere de 20% în compoziţia indicelui de referinţă BET.

Acţiunile Fondului Proprietatea se corectează cu 4,9% la 0,879 lei în condiţiile în care astăzi este ziua ex-dividend, adică ziua în care investitorii pot cumpăra acţiuni, dar nu mai au dreptul la dividendele acordate.

Vineri a fost ultima zi în care investitorii puteau cumpăra acţiuni pentru a beneficia de prima de distribuţie de capital de anul acesta de 0,05 lei/acţiune. De regulă, în ziua ex-dividend, preţul acţiunilor respective scade cu o valoare apropiată de cea a dividendului care va fi distribuit de companie.