Toate bursele europene majore deschid în scădere şedinţa de marţi. BVB nu urmează trendul şi afişează o creştere uşoară

Autor: Ştefan Stan 07.03.2017

Acţiunile globalle au urcat la un nivel record luna aceasta, în condiţiile în care pariurile pe puterea economică a Statelor Unite de a susţine încă o majorare a dobânzii de referinţă au crescut, iar şefa FED Janet Yellen i-a asigurat pe investitori că se va întâmpla.

”Piaţa este în mare parte umflată pe aşteptarea unei majorări a dobânzii în martie”, a spus Kiyoshi Ishigane, analist şef al Mitsubishi UFJ Kokusai Asset Management pentru Bloomberg.

La debutul şedinţei de marţi, toate bursele europene majore sunt pe scădere în această dimineaţă. Indicele FTSE 100 al bursei din Londra a scăzut cu 0,33%, în timp ce DAX din Frankfurt a înregistrat un declin de 0,57%. Indicele CAC 40 al bursei din Paris a scăzut cu 0,46%. Cel mai mare declin a fost înregistrat de acţiunile italiene, indicele FSTRE MIB a scăzut cu 1,09%. Per total, piaţa europeană a înregistrat un declin, indicele Stioxx 600 a vând o scădere de 0,52%.

Bursa de la Bucureşti a deschis totuşi pe creştere, în ciuda scăderilor la nivel european. Indicele BET are un avans de 0,14%, în timp ce BET-Fi a scăzut cu 0,09%, iar BET-NG al companiilor din energie a înregistrat un declin de 0,05%. Cea mai mare creştere a fost înregistrată de Nuclearelectrica, de 0,79%, urmată de OMV Petrom, cu un avans de 0,67%. Banca Transilvania şi BRD au crescut de asemenea, cu 0,18%, respectiv 0,69%.

Indicele dolarului calculat de Bloomberg a scăzut cu 0,1%, dolarul depreciându-se în raport cu euro cu 0,11%. Avansul euro vine după ce ieri moneda europeană a scăzut cu 0,4%, după ce fostul premier francez Alain Juppe a spus că nu va reintra în cursa pentru preşedinţie, reducând şansele ca Marine Le Pen, candidatul Eurosceptic din Franţa, să fie eliminată în primul tur de scrutin.

Yenul s-a depreciate cu 0,04% astăzi în raport cu dolarul, la 113,85 yeni/dolar, în timp ce lira sterlină a scăzut cu 0,10%, la 1,2225 dolari/lira.

La Bucureşti, cursul de schimb înaintea cursului official anunţat de BNR era de 4.5350 lei/euro, în creştere cu 0,05% faţă de cursul de deschidere, iar pentru dolar era o cotaţie de 4.2762 lei la ora 10:00.