Investitorii din Africa de Sud, SUA şi Singapore, cu ochii pe proiectele imobiliare din România
Autor:
Alina-Elena Vasiliu
09.03.2017
Investitorii din afara Europei au fost actori în aproape 70% din valoarea tranzacţiilor imobiliare realizate anul trecut, cei mai mulţi provenind din Singapore, Africa de Sud şi Statele Unite ale Americii, arată un studiu realizat de compania de consultanţă imobiliară DTZ Echinox.
Astfel, în 2016, în topul celor mai mari investitori din piaţa locală s-au situat grupurile Growthpoint şi NEPI, din Africa de Sud, GIC din Singapore şi americanii de la Lone Star, proprietarii companiei GTC, alături de companii europene precum Catinvest (din Franţa) sau PPF Real Estate din Republica Cehă.