Proiect imobiliar de 8,5 mil. euro lângă Piaţa Unirii: Ne gândim dacă vom face birouri sau ansamblu rezidenţial

Autor: Alina-Elena Vasiliu 10.03.2017
Un grup de investitori români şi unguri construieşte în zona Pieţei Unirii din Capitală un imobil de 10.000 de metri pătraţi, care „înghite“ peste 8 milioane de euro.
 
Investiţia este făcută de compania Art Diamond Real Estate, cu acţionari din Budapesta. La final, imobilul va avea 12 etaje.
 
„Deocamdată nu avem contracte încheiate cu niciun chiriaş pentru birouri, însă ne aflăm în discuţii avansate cu mai multe firme. Interes există, ţinând cont de zona foarte bună în care este amplasat proiectul, iar cei care vor să închirieze ne contactează. În acest moment, ne gândim dacă vrem să fie clădire de birouri sau ansamblu rezidenţial“, a spus Cristian Tiderle, 41 de ani, unul dintre acţionarii Art Diamond Real Estate.
 
Deocamdată, autorizaţia pe care o are dezvoltatorul este pentru birouri, dar structura clădirii poate fi uşor transformată în locuinţe sau hotel, prin recompartimentare, spune investitorul. Decizia va fi luată până în luna iunie.  „Până acum am investit circa 4,5 mi­lioane de euro, bani în care intră şi preţul terenului, iar când vom termina cred că ajungem la aproape 8,5 mi­lioane de euro“, spune Cristian Tiderle.