Consumul final de energie electrică a crescut cu 4,4% în ianuarie

Autor: Cristina Bellu 13.03.2017

Consumul final de energie electrică a crescut în ianuarie cu 4,4% faţă de perioada similiară a anului trecut, în timp ce iluminatul public şi consumul populaţiei au înregistrat scăderi de 4,6%, respectiv 1,7%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

În perioada analizată atât resursele de energie primară, cât ṣi cele de energie electrică au crescut  cu 12,8%, respectiv cu 2,4% faţă de ianuarie 2016, principalele resurse de energie primară în ianuarie totalizând 3111,5 mii tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 352,1 mii tep faţă de ianuarie 2016.

Producţia internă a însumat 1886,0 mii tep, în scădere cu 20,2 mii tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 1225,5 mii tep.

În ianuarie, resursele de energie electrică au fost de 6626,5 milioane kWh, în creştere cu 155,8 milioane kWh, faţă de perioada similară a anului trecut.

Producţia din termocentrale a fost de 3349,1 milioane kWh în creştere cu 141,8 milioane kWh (+4,4%). Producţia din hidrocentrale  a fost de 1217,5 milioane kWh în creştere cu 58,0 milioane kWh (+5,0%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 1018,8 milioane kWh în scădere cu 16,7 milioane kWh (-1,6%).

Producţia din centralele electrice eoliene în perioada 1.I.-31.I.2017, a fost de 801,5 milioane kWh, în creştere cu 29,6 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă in instalaţii fotovoltaice în această perioadă, a fost de 68,6 milioane kWh, în scădere cu 1,7 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2016.

În acelaşi timp, exportul de energie electrică a fost de 739,9 milioane kWh, în scădere cu 134,9 milioane kWh, iar consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 850,0 milioane kWh în creştere cu 80,1 milioane kWh.