BNR: Până în februarie au fost 7.000 de notificări pe legea dării în plată, cu o valoare a creditelor de 2 mld. lei

Autor: Iulian Anghel 15.03.2017

Numărul notificărilor pe legea privind darea în plată a fost, la sfârşitul lui februarie, de 7.000, 99% dintre acestea venind de la persoane fizice. Există 6.000 de debitori, unii dintre aceştia notificând mai mult de un credit, a declarat Liviu Voinea, viceguvernator al BNR, la lansarea Raportului de ţară pe 2017, pentru România, al Comisiei Europene.

Potrivit viceguvernatorului, 93% dintre creditele notificate sunt în valută, 40% dintre acestea fiind în franci elveţieni. Valoarea lor totală este de 2 miliarde de lei. De asemenea, 76% dintre ele au fost acordate în perioada 2007-2008.