Numărul companiilor care vor acorda tichete cadou de Paşte va fi cu 20% mai mare

Autor: Roxana Rosu 16.03.2017
Numărul companiilor care vor acorda tichete cadou de Paşte va fi cu 20% mai mare decât cel de anul trecut, o tendinţă accelerată fiind remarcată în special la IMM-uri, a declarat Elena Pap, director general al Up România, unul dintre principalii emitenţi de tichete valorice.

Anul trecut, numărul firmelor care au acordat avantaje salariale de tipul tichetelor de masă sau cadou a crescut cu 27% faţă de 2015, indicând o atenţie tot mai mare a anga­jatorilor pentru fidelizarea şi motivarea propriilor angajaţi. Companiile care au apelat în 2016 pentru prima dată la acest sis­tem de recom­pen­sare pro­vin cu prioritate din zone pre­­cum Bucureşti - Ilfov (26%), centrul (15%) şi nord-estul ţării (12%).

„În baza precomenzilor pe care le avem până la această dată, putem estima de­ja vânzări cu 20% mai mari în 2017, o tendinţă ac­ce­­­lerată în special de IMM-uri, care au văzut că acest mo­del de stimulare a anga­ja­ţilor funcţionează la companiile mari şi foarte mari cu rezul­tate directe asupra productivităţii. În plus, acordarea de tiche­te cadou este favorizată şi de modificările Codului fiscal apli­cate din 2016“, a spus Elena Pap.