Încrederea americanilor este la cote ridicate, dar economia ţării nu poate ieşi din amorţeală

Autor: Catalina Apostoiu 17.03.2017
În SUA, bursa de acţiuni duduie, iar încrederea companiilor şi gospodăriilor se situează în apropiere de cel mai ridicat nivel din ultimii ani, şi totuşi economia ţării dă puţine semne că ar urma să iasă din îndelungata perioadă de creştere modestă, scrie Wall Street Journal.

Cele mai noi indicii în acest sens au venit la mijlocul săptămânii, când guvernul a anun­ţat că vânzările retai­le­rilor, un indicator-cheie al cheltuielilor consu­ma­­torilor, au avansat cu doar 0,1% în februarie faţă de luna ante­rioară. Americanii şi-au redus cheltuielile pe îmbrăcăminte, articole sport, electronice şi mese în oraş, ceea ce a rezultat în cea mai redusă creştere a vânzărilor de retail din vara trecută. Economia americană are la bază cheltuielile consumatorilor.

Date anterioare au indicat un deficit comercial în creştere în ianuarie şi o scădere recentă a vânzărilor de locuinţe. În ansamblu, economia pare să se împiedice din nou în primele luni ale anului în pofida vremii neobişnuit de călduroase care ar fi trebuit să impulsioneze cheltuielile şi absenţei unor evenimente majore peste hotare. Firma de forecasting Macro­economic Advisers şi-a redus proiecţiile de creştere economică pe actualul trimestru la o rată anuală de 1,3%, de la 1,4%. Barclays a estimat o creştere de 1,4%, faţă de 1,6% anterior. Creşterea a atins în medie apro­ximativ 2% în actuala perioadă de expansiune. PIB-ul a crescut cu o rată de 1,9% în trimestrul patru şi 3,5% în T3. Da­tele evidenţiază o dis­cre­panţă între încre­de­rea ex­pri­mată de oameni şi com­­­panii şi perfor­man­ţa eco­no­miei. Indicatorii de optimism arată în sus, în timp ce cei economici indică o încetinire.

Economiştii pun creşterea încrederii pe seama promisiunilor preşedintelui Trump de stimulare a creşterii prin noi reforme. „Toate aceste elemente pro-creştere sunt promisiuni şi foarte puţin s-a realizat cu adevărat“, arată Gregory Daco, economist la Oxford Economics.

Nu este neobişnuit ca economia să înregistreze încetiniri trimestriale, iar mulţi economişti se aşteaptă la creşteri mai mari în trimestrele viitoare.

Angajatorii continuă să facă angajări în mod constant, iar inflaţia continuă să crească, doi factori care au stat la baza majoării recente de dobânzi de către Fed.

Însă combinaţia dintre condiţiile actuale de pe piaţa muncii şi producţia modestă ar putea fi semn că economia se apropie de capacitatea de a creşte fără a genera prea multă inflaţie. Acest lucru sugerează că o populaţie în curs de îmbătrânire şi o încetinire a productivităţii restrâng într-adevăr capacitatea economiei de a ridica nivelul de trai al americanilor în ritmul înregistrat la mijlocul secolului trecut şi în anii í90.

Daco atrage atenţia şi asupra altor riscuri care ar afecta perspectivele pe termen scurt.

Dolarul puternic a reprezentat unul din factorii care au alimentat creşterea deficitului comercial şi este posibil să fi contribuit şi la un declin considerabil al cheltuielilor pe turism în SUA în trimestrul patru.

Între timp, poate că salariile americanilor cresc, însă costurile mai ridicate înregistrate în ultimul an pentru chirii, transport, servicii medicale şi benzină le scot acestora mai mult din buzunare.

Creşterea salariilor reale a încetinit recent, erodând capacitatea americanilor de a cheluit, spune Daco. Acesta ar putea fi un semn îngrijorător pentru o economie care se bazează pe cheltuielile de consum pentru două treimi din PIB.

Preţurile de consum au avansat cu 2,7% luna trecută faţă de perioada similară a anului trecut, cea mai puternică creştere annuală din martie 2012, potrivit datelor Departamentului Muncii.