Oraşul din România unde preţurile locuinţelor cresc mai puternic decât în Cluj sau Bucureşti

Autor: Mediafax 18.03.2017

Preţurile locuinţelor şi terenurilor în Alba Iulia au crescut cu aproape 20 la sută într-un an, fiind cea mai mare creştere din 2011. Cele mai scumpe apartamente, cu trei camere, ajung la 80.000 de euro, iar pentru cele mai ieftine preţurile pornesc de la 20.000 de euro. 

Dezvoltatorii imobiliari susţin că preţurile apartamentelor cresc pentru că există puţine terenuri pe care se pot construirea de blocuri, dar şi pentru că cererea este foarte mare în cazul imobilelor puse spre vânzare.

”Lipsa terenurilor pentru construcţia de blocuri a dus la creşterea treptată a preţurilor privind apartamentele. Totodată, un alt motiv este numărul mic de apartamente puse spre vânzare în momentul de faţă. Spre exemplu, pentru o locuinţă licitează trei – patru persoane, iar fiecare ridică preţul, în medie, cu câte o mie de euro”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, un dezvoltator imobiliar.

Totodată, oamenii văd un business în cumpărarea de apartamente, deoarece chiria unei locuinţe de 45.000 de euro ajunge la 200 – 250 de euro, ceea ce aduce un venit mai mare decât dobânda în cazul unui depozit bancar.

”În Alba Iulia s-a dezvoltat, totodată, închirierea apartamentelor în regim hotelier, Cetatea Alba Carolina fiind o atracţie turistică pe care oamenii o speculează. Alţii îşi fac calcule şi spun că dacă au două, trei apartamente pe care le dau în chirie scot un salariu frumuşel. A devenit rentabil să iei un apartament, iar apoi să-l închiriezi”, susţine dezvoltatorul imobiliar.

Potrivit altor opinii, preţurile apartamentelor au crescut după ce angajaţii care lucrează la Autostrada Sebeş-Turda, la renovarea căii ferate sau la companii din Alba şi-au luat chirii în Alba Iulia.
Dezvoltatorii imobiliari susţin că cel mai important criteriu după care este ”selectat” un apartament sau o casă, în Alba Iulia, este zona.

”Apartamentele pleacă de la 500 de euro pe metru pătrat, iar cele mai mici preţuri sunt în cartierul Lumea Nouă, populat de persoane de etnie romă, şi ajung până la 900 – 1.000 de euro pe metru pătrat, dacă apartamentul este în M-uri sau Caroline, lângă Cetatea Alba Carolina, principalul pol de atracţie al municipiului Alba Iulia”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, un alt dezvoltator, acţionar la o agenţie imobiliară.

Din 2011 până în prezent piaţa imobiliară a crescut treptat, cu 3, 5 sau 10 la sută, în ultimul an fiind înregistrată cea mai mare creştere, de aproape 20 la sută.

Cele mai mari creşteri au avut loc la blocurile nou construite.

Cele mai scumpe apartamente, cu trei camere, ajung la circa 80.000 de euro, iar pentru a plăti un preţ mai mic, o parte din cumpătători se orientează spre cele scoase la licitaţii de bănci, unde preţurile pornesc de la 20.000 de euro.

Totodată, oamenii care nu au bani să-şi cumpere locuinţe în zonele populate se orientează spre cele liniştite, ferite de zgomotul produs de maşini. O astfel de zonă este cartierul Tolstoi, care se află în mijlocul oraşului, la jumătatea distanţei dintre centru şi cetate, iar în 10 minute oamenii pot ajunge oriunde au nevoie, Alba Iulia fiind un oraş mic.

Cumpărătorii se feresc de cartierele Ampoi, dar şi de blocurile vechi, cu multe etaje, pe care le numesc ”ceauşiste” şi caută apartamente cu camere spaţioase şi decomandate.

Oamenii care au agonisit mai mulţi bani vizează construirea sau cumpărarea unei case.

Preţurile la terenuri pentru astfel de construcţii variază între 20 şi 80 de euro metru pătrat, iar majoritatea oamenilor cumpără parcele între 300 şi 1.000 de metri pătraţi. Totodată, în cazul terenurilor pe care se pot construi blocuri, în funcţie de zonă, preţurile pot ajunge şi la 200 de euro metrul pătrat.

Pentru casele cu trei camere, preţurile variază între 70.000 şi 95.000 de euro, iar spaţiile comerciale se vând cu preţuri între 500 şi 3.000 de euro metrul pătrat, cele mai scumpe fiind pe Bulevardul Revoluţiei, la intersecţia cu Transilvaniei.