Teamnet, firma care aspira cele mai multe contracte publice din IT, şi-a cerut insolvenţa. Pentru prima dată, divizia de investiţii a Băncii Mondiale este pusă cu spatele la zid, fiind unul dintre acţionari

Autor: Dan Straut 20.03.2017

Societatea Teamnet Internaţional SA a depus astăzi, 20 martie 2017, cererea de deschidere a procedurii insolvenţei la Tribunalul Prahova, au transmis luni, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii companiei Teamnet Group.

„În acest moment, lucrăm la un proces de reorganizare şi redefinire a modului intern de lucru. Am luat această decizie la nivelul Board-ului Director pentru a ne susţine mai departe ca business şi pentru a ne onora angajamentele faţă de angajaţi, clienţi, parteneri şi furnizori”, precizează reprezentanţii Teamnet.

Potrivit acestora, în perioada imediat următoare „ne vom concentra pe reducerea costurilor operaţionale şi optimizarea proceselor interne, menţinând în acelaşi timp competenţele existente în cadrul companiei”. Totodată, „vom asigura continuitate în dezvoltarea, implementarea şi mentenanţa sistemelor de care suntem responsabili atât în România, cât şi în alte ţări unde Teamnet îşi desfăşoară activitatea”, arată sursa citată.

În noiembrie 2016, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a atribuit către Teamnet - firmă înfiinţată de fugarul Sebastian Ghiţă - contractul pentru mentenanţa sistemului informatic aferent sistemului cardului de sănătate, valoarea finală a acestuia fiind de 17,7 milioane de lei (3,9 milioane de euro), cu TVA.

De asemenea, în decembrie 2016, Teamnet a mai câştigat două contracte cu statul, respectiv cu Banca Naţională a României şi cu Ministerul Apărării.

Unul dintre acţionarii Teamnet este IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale. Este pentru prima dată când IFC se confruntă în România cu o situaţie de insolvenţă la o companie unde este acţionar. 

International Finance Corpo­ration (IFC), divizia de investiţii a Băncii Mondiale, şi-a dublat anul trecut deţinerile la compania Teamnet Internaţional, unul dintre cei mai mari integratori de soluţii IT din România, de la 8,3% în iunie 2014 la aproximativ 16%, după o nouă investiţie de 5 mili­oane de euro. 

IFC a plătit anul trecut pentru cele 8.391 de acţiuni noi reprezentând 7,40% din capitalul Teamnet suma de 19,9 mil. lei (5 mil. euro), respectiv 2.376 de lei (536 de euro) pe fiecare acţiune.

Compania Teamnet, care a fost controlată până în anul 2012 de politicianul Sebastian Ghiţă, avea în octombrie 2015 următoarea structură a acţionariatului: Fintech Investment - 33,68%; IFC - 10,35%; Black Sea Trade and Development Bank - 8,33%, TNI Stock Invest SRL - 2,83%, Invest Guidance SRL - 2,03%; Bogdan Padiu - 12,36%; George Mihail Stan - 6,87%; Radu Bogdan Nedelcu - 6,87%; Ion Ovidiu Traşcu - 6,87%. Restul acţiunilor sunt deţinute de alte companii şi persoane fizice.
 
În 2014 divizia de investiţii a Băncii Mondiale a plătit 5 milioane de euro pe pa­chetul de 8% din acţiuni şi i-a acordat inte­gratorului şi un împrumut de 10 mi­li­oane de euro.
 
Integratorul IT, cunoscut în special pentru numeroasele contracte câştigate cu statul, a înregistrat în 2014 afaceri de 338 mil. lei, în creştere cu 18,5% faţă de anul anterior, conform datelor depuse de firmă la Ministerul Finanţelor Publice. Firma a obţinut un profit net de 14,2 mi­lioane de lei, în creştere cu 4%, şi a avut un număr mediu de 207 angajaţi, cu 36 mai mulţi faţă de anul anterior.
 

Teamnet este compania care a informatizat sistemul 112, Inspecţia Muncii sau consulatele României.

Bogdan Padiu, şeful companiei, a pornit prin a fi olimpic în informatică, în timpul liceului, după ce, prin ‘90 sau ‘91, în clasa a şasea fiind, a văzut prima dată un calculator şi i s-a părut ceva extrem de interesant. Doi ani mai târziu, Bogdan Padiu lua premiul întâi cu coroniţă şi a primit cadou un CIP, un microcalculator de producţie românească, fabricat până în 1994.

Cine este Bogdan Padiu, directorul Teamnet

Bogdan Padiu a lucrat pentru o companie din Ploieşti, iar în 2001, la sfârşitul facultăţii, a pornit Teamnet, împreună cu trei prieteni, George Stan, Ovidiu Traşcu şi Bogdan Nedelcu. Bogdan Padiu a ales să fie managerul companiei, determinat de întrebarea unui prieten: „..tu vrei să fii programator toată viaţa?". „M-am gândit şi mi-am spus că totuşi nu. Îmi place acum, dar pe termen lung cred că mi-aş dori să fac şi alte lucruri".

Bogdan Padiu s-a îndreptat spre management şi a ajuns la ASE, în 1997. A terminat în 2001, o perioadă dificilă pentru economie, în care se vorbea de intrarea României în încetare de plăţi. În timpul studenţiei a lucrat ca programator la Asesoft, compania creată de antreprenorul ploieştean Sebastian Ghiţă, cu care Bogdan Padiu a fost coleg de liceu.

Cum a apărut TeamNet? „Ne gândeam la o companie de software de mult timp. Ştiam că o vom face la un moment dat. În 2001 a apărut această oportunitate; în Asesoft era nevoie de o companie de software, am avut o discuţie, am primit o finanţare şi am pornit compania". Finanţarea, în valoare de 100.000 de dolari, a fost tot a lui Sebastian Ghiţă, care a primit în schimb 80% din acţiunile companiei.