Scăderea TVA, eliminarea taxei pe stâlp, a supraaccizei pe benzină, deductibilitatea abonamentelor de sănătate sunt degeaba fără relansarea investiţiilor. Nu mai strigaţi că sunt prea mici taxele, că mâine le măresc
Ani de zile guvernele au fost criticate că taxele şi contribuţiile sociale sunt prea mari, că suntem pe primele locuri la nivelul taxelor. Iată că de trei ani au loc masive relaxări fiscale.
Pe de altă parte, motorul relansării economice prin investiţii nu pleacă. Pentru prima dată în ultimii cinci ani, investiţiile nu au crescut în 2016 faţă de 2015. Contribuţia la creştere economică a formării brute de capital fix a fost zero în 2016, creşterea (4,8%) provenind exclusiv din consum (+4,9% din PIB) şi majorarea stocurilor (+0,7% din PIB), corectate cu deficitul comercial extern (-0,8% din PIB) provocat de importurile mai mari decât exportul.
Iar dacă investiţiile nu pleacă atunci când are loc relaxare fiscală, ceva nu funcţionează. Contribuţia de asigurări sociale a fost redusă cu 5 puncte procentuale, ceea ce a lăsat în economie, la dispoziţia companiilor şi angajaţilor, 1 miliard de euro. A fost rău ca firmele să aibă mai puţin de plată?
TVA la alimente a fost redusă de la 24% la 9%. O reducere de asemenea magnitudine nu a mai avut loc nicăieri în UE în ultimul deceniu.
„Este incredibil ce aţi făcut, dacă păstraţi încasările la acelaşi nivel va fi foarte bine”, spunea imediat după reducere preşedintele Maspex, grup polonez cu afaceri de un miliard de euro în sucuri şi alimente prezent în România.
A fost rău că alimentele au devenit mai accesibile pentru marea masă a cumpărătorilor, că între producţia la negru şi cea la alb nu mai este o diferenţă atât de mare ca să incite la producţie fără taxe?
Că între timp preţurile la lapte, de exemplu, au revenit de unde plecaseră şi că nu răspunde nimeni la întrebarea cum ajunge laptele de la 80 de bani la poarta fermei la 5 lei în supermarket din care TVA este acum doar 0,41 lei, faţă de 0,97 de lei înainte de reducere, este altceva.
Taxa pe stâlp, de 0,5% din active, a fost scoasă de la 1 ianuarie, lăsând la dispoziţia marilor companii, în primul rând multinaţionale care deţin capacităţi de producţie sau firme de transport / producţie de energie, alte 230 milioane de euro.
Supraacciza pe benzină, eliminată, a lăsat în economie alte 200 mil. euro.
Abonamentele private de sănătate au devenit deductibile în limita a 400 de euro pe an, la fel ca asigurările private de sănătate, făcând astfel din furnizorii privaţi o alternativă la sistemul de stat. Este de aşteptat ca, odată cu deductibilitatea, abonamentele să ofere şi intervenţii chirurgicale, măcar de un anumit nivel, mai mult decât vizitele la specialist oferite de actualele abonamente.
Acum, se strigă: taxele sunt prea mici în România, strângem doar 26% din PIB, ce facem, bunurile publice sunt la pământ.
Păi cum să nu fie redusă încasarea de contribuţii şi taxe când în continuare salariile se plătesc fără contribuţiile şi taxele aferente, iar Inspecţia Muncii descoperă 5.000 de angajaţi la negru într-un an în timp ce Consiliul Fiscal vorbeşte de 1,5 milioane de angajaţi fără acte?
Cum să nu fie reduse contribuţiile când în construcţii se lucrează masiv la negru, inclusiv în marile proiecte rezidenţiale şi de birouri, nu mai vorbim de renovările de apartamente şi case?
Cum să nu fie prea mică încasarea de TVA când de patru ani se amână legarea caselor de marcat la ANAF?
Cum să nu fie reduse contribuţiile când presiunea controalelor merge în primul rând spre firmele de cartier, după cum a declarat recent unul din fondatorii firmei româneşti Fan Courier, iar marile companii, blindate de avocaţi şi experţi în preţuri de transfer, sunt inexpugnabile? Câteodată, te mai şi miri cum de mai are suveranitate fiscală România în condiţiile în care sunt trasate atâtea „directive“ prin ambasade şi camere de comerţ străine?
Cum să nu fie reduse contribuţiile şi taxele când toţi capii judeţelor - Fisc, Control, Interne - sunt mână în mână şi nu sunt deranjaţi dacă ştiu că au spate politic?
Pragmatic vorbind, dat fiind nivelul de competenţă şi de deturnare a banilor din administraţia publică, poate că este mai bine ca la dispoziţia administraţiei publice să fie cât mai puţini bani.
Pentru modul cum sunt administraţi banii publici în România, nivelul de taxare este optim. O administrare mai eficientă este puţin probabilă, dată fiind calitatea administratorilor.
Însă fără repornirea motorului investiţiilor publice şi private, creşterea prin consum nu va face decât să genereze datorie şi deficite. Este un azi prea scump pentru cât ne putem permite.