Donald Trump şi Fed-ul taie avântul superdolarului

Autor: Catalina Apostoiu 21.03.2017

Anul 2017 ar fi trebuit să fie anul superdolarului, moneda americană fiind aşteptată să avanseze odată cu economia şi să primească un impuls din partea anticipatelor politici pro-creştere ale noii administraţii de la Washington, scrie CNBC.

Dolarul este însă în scădere, chiar şi după ce a încercat o revenire în fe­bruarie. Dolar index, un indice al dolarului faţă de cele mai importante şase monede ale lumii, a scăzut cu aproximativ 2,1% de la începutul anului şi cu 1,4% de la şedinţa de politică monetară a băncii centrale americane (Fed) de săptămâna trecută.

Cel mai important factor din spatele declinului ar putea fi faptul că între politicile Fed şi BCE nu există o diver­genţă pe măsura aşteptărilor traderilor. Aceasta înseamnă că diferenţa dintre dobânzile americane şi cele europene se îngustează, iar euro are de câştigat, în timp ce dolarul scade. Oficialii Fed au ma­jorat dobânzile la şedinţa din 15 martie, însă şi-au menţinut proiecţia privitoare la numai două majorări în acest an, mai puţin agresivă decât s-au aşteptat unii traderi. Indicele dolarului pierduse deja o jumătate de punct procentual în săptămâna de dinaintea şedinţei Fed, după ce BCE pare să fi discutat în şedinţa din 9 martie dacă să majoreze dobânzile înaintea sfârşitului pro­gramului de relaxare cantitativă. Există astfel posibilitatea ca BCE să ur­meze exemplul Fed şi să majoreze ratele, sporind competiţia dintre euro şi dolar.

Boris Schlossberg, de la BK Asset Management, spune că dolarul reacţio­nează de asemenea la faptul că nu a fost înregistrat niciun pas înainte semnificativ în ceea ce priveşte implementarea agen­dei fiscale a lui Trump. Dolarul avansase pe fondul aşteptărilor că preşedintele Trump se va mişca rapid în privinţa dere­gle­mentării, stimulentelor şi reducerilor de taxe pentru companii şi persoane fizice. Dolar index a atins 100,36 puncte la începutul săptămânii, iar deşi indicele reprezintă evoluţia dolarului în raport cu un coş de monede, acesta este masiv influenţat de euro.

Robert Sinche, de la Amherst Pierpont, spune că diferenţa dintre dobânzile din SUA şi din alte ţări, în scădere, reprezintă un driver important pentru dolar.

„Cred că vânzările masive de dolari sunt exagerate, însă nu pot spune că a venit vremea de a cumpăra dolari încă“, spune acesta.