Daniel Lar, Yonder: E frustrant să producem soft pentru administraţia publică olandeză, dar nu şi pentru cea din România

Autor: Adelina Mihai 24.03.2017

Programatorii din Cluj şi din Iaşi ai furnizorului de servicii software Yonder au creat softuri pentru mai mult de o sută de primării din Olanda, însă dorinţa angajaţilor români care lucrează la aceste produse este să le vadă imple­men­tate şi în România.

„Un exemplu de produs creat de noi la Iaşi este o platformă web pentru primăriile din Olanda, în care cetăţenii pot înregistra tot felul de date pentru acte legate de naşteri, permise de conducere etc. Astfel, dacă în prezent vrei să înregistrezi un copil în evidenţele autorităţilor după naştere nici măcar nu trebuie să mai mergi la primărie în Olanda, pentru că se poate face pe această platformă”, a explicat Daniel Lar, managing director al furni­zorului de servicii software Yonder.

Yonder dez­voltă în România zeci de produse IT pentru pieţele vestice, în special pentru clienţi din state precum O­landa, America sau Canada. În ge­neral, compania lucrează pentru clienţi care vin din zona autorităţilor locale sau din domeniul serviciilor medicale (medici de familie, farmacii etc.).