PwC îi sperie pe britanici, americani şi nemţi cu venirea roboţilor

Autor: Bogdan Cojocaru 27.03.2017

Până la o treime din locurile de muncă din Marea Britanie ar putea fi preluate de roboţi până în prima parte a anilor 2030, ceea ce va afecta 10 milioane de britanici, se arată într-un studiu al firmei de audit PricewaterhouseCoopers (PwC). Studiul a găsit că 30% din locurile de muncă din Marea Britanie ar putea fi preluate  de forţă de muncă automatizată, faţă de 38% în SUA, 35% în Germania şi 21% în Japonia. Totuşi, spun cercetătorii, aceasta nu va însemna neapărat mai puţine locuri de muncă deoarece posturile se pot schimba în loc să dispară. Există însă o distincţie clară între bărbaţi şi femei. PwC estimează că sunt ameninţate 35% din locurile de muncă ale bărbaţilor, faţă de 26% în cazul celor ale femeilor. Diferenţa  se justifică prin numărul mai mare al femeilor din sectoare unde este nevoie de aptitudini sociale precum educaţia şi sănătatea. Bărbaţii lucrează într-o proporţie mai mare în posturi pentru care nu este nevoie de un nivel mai ridicat al educaţiei, precum transportul.