Ministrul Finanţelor spune că transferul la buget pentru pensii este de 13 mld. lei

Autor: Mediafax 03.04.2017

Sarcina de transfer de la bugetul de stat către fondul de pensii este în scădere, pe fondul creşterii numărului de locuri de muncă, dar şi a venitului mediu salarial, a declarat, pentru Mediafax, Viorel Ştefan, ministrul finanţelor.

Acesta a explicat că în acest an se aşteaptă ca de la buget să fie transferată către fondul de pensii o sumă ce nu va depăşi 13 miliarde de lei, faţă de 15,6 miliarde cat s-a plătit cu un an în urmă. Ministrul nu a vorbit însă şi de cele 4 mld. lei incluse în bugetele Ministerului Apărării, de Interne, la SRI şi SPP pentru plata pensiilor speciale.