Antibiotice Iaşi plăteşte din septembrie dividende cu un randament de 7% din profitul pe 2016

Autor: Dan Grigore Ivan 07.04.2017

Antibiotice Iaşi (ATB), producător de medicamente la care statul are 53%, va distribui un dividend brut pe acţiune de 0,038 lei, a doua propunere după cea iniţială care prevedea distribuţia unui dividend brut de 0,023 lei. Astfel noua propunere echivalează cu un randament de aproape 7% la preţurile curente ale unei acţiuni, faţă de 4% iniţial. Prin urmare, suma distribuită investitorilor va fi cu 63% mai mare, adică 26 milioane lei, faţă de 16 milioane lei cât prevedea prima propunere anunţată pe 6 martie. Statul român va încasa 13,65 milioane lei (faţă de 8,36 milioane lei în primă instanţă) din dividendele plătite din profitul pe 2016, în vreme ce SIF Oltenia (SIF5), cu o deţinere de 13,76% din pachetul total de acţiuni, va primi 3,5 milioane lei, comparativ cu 2,16 milioane lei după prima propunere.