Deutsche Telekom a pus un vicepreşedinte administrator la centrul HR din Bucureşti
Autor:
Adrian Seceleanu
10.04.2017
Deutsche Telekom (DT), unul dintre cei mai mari furnizori globali de servicii de comunicaţii, l-a numit pe Andre Dybek, vicepreşedinte al companiei de servicii a grupului german, în funcţia de administrator al centrului de servicii de resurse umane deschis în Bucureşti în anul 2013, decizia fiind luată concomitent cu schimbarea numelui companiei şi a structurii acţionariatului, arată datele dintr-un document publicat în Monitorul Oficial.
„Acţionarii decid revocarea din funcţia de administratori ai societăţii a următoarelor persoane: Branka Skaramuca, Georg Pepping, Ulrike Michel şi Guillaume Bernard Hubert Maisondieu şi numirea în calitate de administrator a lui Andre Dybek, cetăţean german până la data de 30.07.2019”, arată documentul. Dybek, 46 de ani, care şi-a început cariera la Accenture în 2000, lucrează pentru Deutsche Telekom din anul 2005, şi ocupă în prezent funcţia de prim-vicepreşedinte şi director operaţional pentru managementul clienţilor şi comunicării în cadrul companiei de servicii a DT.