Şantierul Orşova vrea un profit de 3 mil. lei în 2017, minus 12%. Compania nu găseşte oameni pe care să îi angajeze

Autor: Dan Grigore Ivan 11.04.2017

Şantier Naval Orşova (SNO), producător de nave fluviale, şi-a bugetat un profit brut mai mic cu 12% faţă de anul trecut, respectiv de 3 milioane lei, pe fondul unor venituri mai mici cu 20%. Anul trecut veniturile totale au fost de 77 milioane lei. Compania a construit 14 nave în 2016, din care 13 au fost livrate în afara ţării. Dar compania cu circa 300 de angajaţi acuză lipsa de personal. „Deficitul de personal înregistrat în anul 2015 a continuat să se manifeste şi în anul 2016, toate demersurile întreprinse la nivelul conducerii executive de recrutare de noi muncitori calificaţi în meseriile de sudor şi lăcătuşi nu au putut soluţiona pe deplin acest deficit“, se arată în raportul anual.